Fizioterapia în scleroza multiplă

Scleroza multiplă este o boală inflamatorie progresivă a sistemului nervos central care distruge nervii. Se estimează că 2,8 milioane de oameni la nivel mondial trăiesc cu scleroză multiplă. Este una dintre cele mai comune cauze ale dizabilității non-traumatice la tinerii adulți. Fizioterapia este una dintre componentele importante în managementul boli.

Cum ajută fizioterapia în scleroza multiplă

Fizioterapia în afecțiunile neurologice este indicată pentru a gestiona și ameliora simptomele care influențează mobilitatea și independența pacientului. Exercițiile realizate cu ajutorul unui fizioterapeut pot ajuta pacientul cu scleroză multiplă care se confruntă cu:

Fizioterapia în scleroza multiplă
  • Probleme de echilibru
  • Postură precară
  • Oboseală cronică
  • Probleme ale vezicii urinare, precum incontinență urinară
  • Spasme musculare
  • Rigiditate musculară și articulară
  • Probleme de coordonare
  • Cefalee și/sau migrene

Ce beneficii are fizioterapia în scleroza multiplă

Viața cu scleroză multiplă poate fi îmbunătățită cu ajutorul unui program de fizioterapie croit individual pentru fiecare pacient în parte. În funcție de stadiul și progresia bolii, fizioterapeutul poate ajuta pacientul să:

  • Gestioneze și evite exacerbarea simptomelor
  • Întrețină forța musculară și rezistența
  • Recapete forța și capacitatea de mișcare după o recidivă
  • Învețe cum să-și ajute și gestioneze corpul în timpul schimbărilor
  • Mențină și îmbunătățească un stil de viață sănătos și activ
  • Înțeleagă modul cum scleroza multiplă îi afectează corpul

Accesul la fizioterapie în scleroza multiplă

În funcție de starea pacientului și stadiul bolii, tratamentul de fizioterapie poate fi realizat în trei locații.

1. Fizioterapie în unitate medicală

În cazul pacienților internați într-un spital sau într-un centru medical de recuperare, tratamentul va fi realizat în cadrul instituției. Persoanele care realizează tratamentul astfel sunt fie pacienți cu scleroză multiplă în stadiu avansat, fie pacienți care au suferit o cădere.

2. Fizioterapie în ambulatoriu

Pentru persoanele cu scleroză multiplă care se recuperează după o recidivă sau învață să-și gestioneze simptomele, fizioterapia se realizează în ambulatoriu. Pacienții se prezintă în cabinetul fizioterapeutului și continuă apoi exercițiile acasă. Este important ca planul de tratament să fie urmat pe termen lung. 

3. Fizioterapie la domiciliu

Fizioterapia la domiciliu este utilă pentru toți pacienții cu scleroză multiplă, indiferent de stadiul bolii. Fizioterapia la domiciliu este îndeosebi importantă pentru pacienții imobilizați la pat.

În mod ideal, fizioterapia ar trebui începută imediat cum pacientul a fost diagnosticat cu scleroză multiplă. Astfel, fizioterapeutul îl poate ajuta să facă față mai bine la schimbările prin care trece din cauza bolii. 

Calitatea vieții este de asemenea îmbunătățită dacă pacientul urmează un plan de tratament în care este inclusă fizioterapia. Nu aștepta ca dizabilitatea să se agraveze pentru a căuta ajutorul de care ai nevoie. Apelează cu încredere la specialiștii de la Clinica Revitalia by Multimedia, care sunt pregătiți să abordeze o arie largă de afecțiuni și să-ți creeze un plan de tratament personalizat. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *